Randomness

De vreo cateva zile incoace ma tot sacaie ideea asta de tarfa masculina. Nu ca mi-as cauta una. Pur si simplu ma tot gandesc la un comportament pe care nu-l inteleg oricat as incerca si oricat de mult l-as intoarce pe toate fetele de care dispune.
Cred in logica si in motivatie fie ea constienta sau nu. Cred ca fiecare actiune e manata de ceva din interiorul nostru si ca dupa o analiza mai mult sau mai putin exaustiva gasim si resortul ei.
In cazul lui nu pricep. Sau nu pricepeam pentru ca azi noapte, undeva intre foiala vesnica stanga-dreapta si semi-visare mi-a cazut si mie fisa intepenita. Dar intai sa incepem cu edificari si proloage.
Pe el l-am cunoscut pe vremea cand eram inca rupta in doua, vai de steaua mea si speriata mai ceva ca un iepure de camp in captivitate. M-a lovit fix in moalele capului cu ochii aceia negri de nepatruns. Atat de negri incat nici nu gasesc comparatii sau metafore alambricate incat sa nimeresc cat de cat o nuanta care sa ii faca dreptate. M-au fascinat si bantuit deopotriva luni bune pana i-am dat de capat si m-am lepadat dintr-o miscare de toata fascinatia aia de fetita naiva.
Ochii lui ii mai intalnisem la un actor prima data sau poate la tipul tacut de la arte pe care l-am zarit la un concert rock. In orice caz sunt ciocolata lichida si abis pur. N-am reusit niciodata sa trec de ce inseamna suprafata lor, ca si cum orice incercare de a demistifica sufletul de dincolo de ei se ineaca in smoala topita. In notitele mele am gasit scrise doua lucruri: niste versuri din Depeche ce ii fac dreptate lui ca om si obiceiurilor sale de atunci cel putin si o imagine cel putin bizara alcatuite de fulgere. Ochii lui scapara.
Mai mult de atat nu am ce sa afirm despre el pentru ca nu mi-a fost permis niciodata sa il cunosc mai bine de atat. Fiecare incercare de a-l cunoaste sau de a-mi confirma din banuieli a fost soldata cu refuzul de a raspunde intrebarilor mele sau pur si simplu cu ignorarea lor.
Revenind la partea de tarfa masculina. Nu judec ce face noapte de noapte cat lipsa lui de directie. E ca si cum orice e suficient de bun. Orbecaie in noaptea placerilor atras de orice punct luminos. Si apoi dupa x zile sau 2-3 luni in cel mai fericit caz cauta o noua sursa de lumina.
Am incercat sa caut explicatia ca asa sunt eu, explicativa si in cele din urma mi-am adus aminte de ce mi-a zis o data...si am recunoscut si mirosul de sange si rana de unde provine si ca in cele din urma the cure is in the poison. Si-mi pare rau ca nu pot face nimic pentru ca suntem parte a aceluiasi intreg. Cele doua fetele ale monedei. Si da, ma sperie similitudinea asta pe care am simtit-o din prima, ca si cum dintr-o data marea nu ar mai avea valuri si ar fi calma si linistita.
Si ma doare pentru ca eu sunt reverberatia din strigatul lui.

* i'm too much of a romantic for my own good