Cred ca ma lupt de vreo 2 ani cu ideea de a deschide un al doilea blog. Si prin ma lupt inteleg pastrarea blogului respectiv mai mult de 2 zile sau 2 luni. La inceput am vrut un altul pentru ca erau prea multe lucruri pe care nu le putea zice, fie ca raneau anumiti oameni, fie ca ceea ce aveam de zis nu era menit sa ajunga subiect de discutie la reuniunile familiale. In orice caz ma simteam vinovata. Simteam cum mint si insel pentru ca ma dedublez in cyberspatiu.
Acum vreo luna am avut iar tentativa de a scrie pentru ca ma simteam urmarita la fiecare colt, ma simteam redusa la tacere si frustrata ca nu ma pot elibera de gandurile ce ma secatuiau de vlaga si liniste. Am vrut sa fiu libera sa spun ce vreau fara sa ma uit peste umar la tintele, voluntare sau involuntare, ale vorbelor mele. In fond si la urma urmei scrisul e singura terapie pe care mi-o pot permite si singura care nu ma va judeca mai aspru sau mai bland decat pot duce. Si mai apoi eu sunt singura care stie toti demonii din mine.
Dar uite ca nici libertatea asta n-a fost suficient de puternica incat sa ma forteze sa scriu constant si convingator.
In cele din urma mi-a ajuns cutitul la os cand m-am simtit "violata" in spatiul meu privat de deciziile altora. De data asta vreau sa fiu egoista si sa nu stiu decat eu ce am aici, ce ascund in drafturi si cine sunt. Poate e lasitate neasumarea identitatii dar de data asta tind sa ii dau dreptate marelui scriitor Oscar Wilde cand zicea "Man is least himself when he talks in his own person. Give him a mask, and he will tell you the truth."
Vreau sa fiu libera. Vreau sa simt. Vreau sa fiu eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu